În urma farsei jucate celor 2 inamici care într’un mod barbar îl luaseră peste picior, George totuşi nu a stat să urmărească consecinţele, şi nu pentru că nu i’ar fi   oferit o plăcere răzbunătoare… 

( întrucât chiar dacă, aparent, era un spirit curajos,un războinic al luminii, un apărător al dreptăţii,în realitate,  în profundul personalitatii sale se ascundea un copil frustrat căruia nu i se acorda suficientă afecţiune din partea părinţilor, un copil care a trăit într’un mediu superficial în umbra surorii sale mai mari fapt ce l’a determinat să se izoleze din punct de vedere sufletesc faţă de ceilalţi, să se închidă în sine şi să comită felurite atrocităţi pentru a fi în centrul atenţiei şi pentru a se eschiva de singurătatea care pe de o parte îl îngrozea teribil, dar care pe de alta parte îi era bună prietenă în expediţiile cercetările şi acţiunile sale de spionaj)…nu, nu pentru că nu i’ar fi făcut plăcere, ci pentru că era mult prea ocupat cu treburi mai importante, nu avea timp să se bucure de imaginea terifiantă a fratelui Ştefan venind furios, cu o falcă’n cer şi una în pământ de la antrenament năpustindu’se sălbatic asupra frăţiorului mai mic Pompilică şi a prietenului său devotat Sergiu care trageau relaxati niste fumurişi lovindu’i brutal până ce aceştia implorau iertare 
 

…Dar cum s’a ajuns la toată această grozăvie? Păi…într’un act nebun de scârbă, mânie, turbare totală, mintea instabilă a lui George a născocit un plan diabolic in adevăratul sens al cuvântului

 

. A amplasat strategic un pachet de ţigări, şi nu orice fel de ţigări, ţigări “Carpaţi”, favoritele lui Ştefan, la îndemâna inamicilor, dupa care a trimis un SMS 

 

 

informându’l pe sportiv ce au de gând “cei mici”. Aparent, înverşunarea lui Ştefan era datorată faptului că nu’şi dorea ca un alt membru al familiei sale iubite să cadă pradă acestui viciu îngrozitor, dorea să’şi protejeze frăţiorul mic şi prostuţ  de pericolele vieţii….ei bine…aparent…în realitate era doar un invidios şi un imatur plângăcios care nu suportă nici măcar ideea ca aluna de fratesu’ să se bucure de ceva de care el era privat, în cazul de faţă : “tigarile”…ei bine: Da….la varsta pe care o avea şi care presupune o oarecare independenţă Ştefănelu era încă “puiu mamii drăgălaş, odoru lu tătica si’a lu bunelu” şi nu avea voie să facă absolut tot ce’i dorea tărtăcuţa luminată.

Mă rog, trecem peste problemele familiale din

vila

cu Observatorul, căci în cele din urmă nu sunt ele nici atât de interesante  şi nici măcar unice. Doar în 4 din 5 familii contemporane problemele de gen sunt la ordinea zilei…nimic nou….nimic special.

Oricum, revenind la eroul nostru George….spuneam ceva mai sus că gagiul avea niste bussness’uri. 

 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

Pe de’o parte era problema cu şcoala 

 

…mama ei de şcoală până şi în ultima zi de dinaintea vacanţei îi tulbura capacelu, şi nu mai era ca pe vremuri când aduceai o povestioară draguţă de 1-2 pagini despre cât de bine găteşte mămuca tocană de fasole cu usturoi pe vatră şi cât de mult îl admiri tu pe tovarăşul profesor, cât de interesat eşti, aparent, de vorbele sale pline de înţelepciune, când defapt, în realitate în momentul când acesta vorbeşte toată atenţia ta este focalizată

 

asupra bubei de la tampla ce pulsează in ritmul vocii şi ce pare să crească pe zi ce trece…oh nu nu mai era ca pe vremuri, acum sărmanul  trebuia să aducă referate, citate, impresii, proiecte, planşe, imagini, argumentări, caracterizări şi toate pentru nişte puncte, nici măcar pentru note…şi am ajuns şi la note, mai nou prin “notă mare” nu se înţelegea “8, 9, 10” se înţelegea o notă oarecare “4, 5” trecută cu “caractere” mari în catalog

 

. Mă rog, de parcă i’ar fi păsat, indiferenţa în rândul elevilor e la ordinea zilei(la fel şi abandonul şcolar) şi nu pentru că ar fi iresponsabili ci doar pentru că totdeauna găseşti ceva mai bun de făcut, mai iesi la o berică

 

, un mic, doar te respecţi.

 

Trecând peste detalii, cealaltă chestiune care îl frământa pe George era vacanţa. Auzise de planurile prietenilor surorii sale şi nu se putea abţine să  nu afle mai multe .

…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bine ăsta nu era singurul motiv pentru care îşi dorea cu atâta pasiune să ia parte la acea expediţie, ar mai fi fost ceva…poate dragostea lui secretă faţă de Lucia…ei bine nu era chiar aşa de secretă, billeţelele de amor strecurate în cutia poştală, dedicaţiile siropoase  pe reţeaua lui cupidon, diminutivele şi formele de alint cu care i se adresa cu atâta afecţiune gen “prinţesa mea de catifea’ “ursuleţ delicios de marmeladă’ mass’urile din oră in oră cu “dacă mă iubeşti dă buzz”

 

pe care i le trimitea numai ei, îl dădeau oarecum de gol, da chiar nu conta, mintea lui bolnavă îl împiedica să realizeze penibilul şi ridicolul la care se expunea. Era un copil în cele din urma…

 

 

Aşadar a pornit în recunoaştere, pe teren să adune informaţii. Prima oprire – chiar acasă, la sora sa Maria…o da…Maria un caracter mai…deosebit sa zicem

 

 

. Doar faptul ca fugea ca de diavol de oamenii cu unghii mici si nu mananca supa din cauza petelor  fine de grasime ce pluteau la suprafatza ei, ii conferea o nota…speciala .

 

Fie, George a ajuns în cele din urmă acasă şi zărind’o pe Maria în tufiş s’a apropiat să asculte ce vorbea aceasta…se părea că recită:

Lacul codrilor e ud
Nuferi nashpa îl încarcă,
Tresărind din când în când
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de`a lung în şlapi
Parc`ascult shi parc`ashtept
Ea din trestii să apară
Şi să`mi sară fix pe piept.

S-o arunc în luntrea mică,
Să audă glas de ape,
Şi să scap din mână cârma…
Drept la ea în cap să`mi scape

Să plutim cuprinşi de farmec
Ca şi ăia din titanic
Sub lumina stinsei lune
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine… Plictisit
Mai aştept să mă conving
Că ea n`o să mai apară
Şi din trestii să răsară.

 

 

 

Nimic neobişnuit, doar poezia morbidă a zilei. George merge mai aproape cu intenţia de a o linguşi, poate poate îi pune o pilă la prietena ei buna Lucia.

 

-          Surioara mea iubită…

 

 

-          Cară’te jegosule…

 

-          Dar eu doream doar să’ţi apreciez calităţile orale

 

 

-          Mey viţel, du’te şi cojeşte castane în pod că n’am vodka să’ţi dau

 

 

 

-          Dar ţi’am scris o poezie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-          A da?…si chiar crezi că’mi pasă?Uite ce e…nu am vrut să’ţi spun asta pentru că am sperat că după trecerea anilor îţi va muri şi neuronu’ ăla care se chinuie la tine în bostan şi  te vei dizolva în seminţe, dar având în vedere că asta încă nu s’a întâmplat îţi voi spune  adevărul…. adevărul este că ai fost adoptat, mama ta te’a părăsit pentru că te’ai născut cu o aluniţă mutantă sub braţ şi nu a mai suporta bârfelor comunităţii..

 

-          Dar nu am aluniţă…

 

-          Lasă’mă să termin….însă după ce ai mai crescut ai devenit din ce in ce mai urât şi din cauza urâţeniei tale aluniţa, care apropo chiar dacă nu îţi aminteşti a fost singurul tău  prieten si i’ai pus numele de “Domnul Năsturel”, a căzut şi ai rămas singur…

 

-          Dar poezia…

 

-          Ciocu mic si ia’ţi avânt!

 

 

-          Două lemne şi-un cuţit,
Cine naiba s-a-mpuţit,
S-a-mpuţit asa de rau,
Ca un câine nătărău. Nah tu împuţit’o.

 

Văzand ca nu are success cu sora sa şi’a continuat drumul şi fără s’o mai ia pe ocolite a mers direct la sursă, la frumoasa lui Lucia, era hotărât să inspire atâta milă şi să fie atât de romantic în cel mai penibil mod posibil, era hotărât să se folosească de toate armele sale de cuceritor astfel încat ea sa ramană cu totul vrăjită de vocea lui masculină, sa’i cadă la picioare şi să’i satisfacă cele mai ascunse dorinţe, s’o ia de soaţa,ca atunci când el avea să vină  de pe şantier şi să se tolanească obosit cu burta’n sus de bere pe canapea uitându’se la meci, ea să’i fie alături cu borcanul de untură de la mama soacră…dar până atunci era cale lungă. Deocamdată trebuia să’şi facă puţin curaj si sa sune la interfon şi aşa şi făcu… Îi răspunse o voce suavă de fecioară:

 

-          Cine eşti mă gândac?

-          Sunt un admirator, domniţa mea, am venit să’ţi încânt auzul cu poezii de amor!

 

-          Dacă nu vinzi nimic, te poţi căra nenică…

 

-          O dar…am atâtea de’ţi spus, deschide’mi te rog şi nu vei regreta

-          Ok, deci fugi pân’ la Non-Stop că se închide îndată şi cumpară’mi nişte grisine şi poate mai discutăm

 

-          O dar…Eşti frumoasă ca o stele,
Tu mi’ai rupt inima’n doi
Toate sufletele mele
Bate pentru tu si noi!

-          Mah dudă, tractoraşe clopoţei…cară’te de vrei nu vrei!

 

 

 

 

 

Profund dezamagit,George se retrage şi în frustrarea sa, se duce val vârtej acasă şi vindicativ, plin de pasiune, începe a frămanta aluatul pentru a face o placinta cu brânză, plăcinta răzbunării…ce plan diabolic mai punea la cale?